Medicul Cornel Dimovici „a ales libertatea” rămânând în Occident pe la începutul anilor ’70. Apucase înainte să publice câteva proze în revista „Vatra” și în ziarul românesc din judetul Covasna. După ’90, a publicat volume, de proză și de versuri, „bine primite de critica literară și de publicul cititor”.
Romanul „Vremea trădărilor” (aproape de prisos de remarcat cât de inspirat este titlul) are unele caracteristici ale literaturii scrise în exil, printre care o anumită detașare de „zona operațională”, combinată, oarecum paradoxal, cu o vehemență a memoriei, cu o neâmpăcare cu ororile petrecute sub comunism. Incestul petrecut în roman este unul real, dar datorat sistemului, care a frânt sau a distrus milioane și milioane de destine, dar există, fără îndoială, și un „incest” politic și social, prin care ființa umană și minima ei demnitate, au fost violate „legal”, disproporția dintre individ și angrenajul puternic și infernal al sistemului neputând fi pusă într-o ecuație.

Cartea lui Dimovici e incitantă. Viziunea lui e concretă, cu personaje vii și autentice, uneori realizate doar din câteva tușe.
Dimovici reuseste să ne prezinte o lume mult mai nuanțată decât se crede îndeobște astazi și în care aspirațiile erau îndreptate aproape în totalitate spre umanizarea ei.
Schimbările radicale nu erau posibile deoarece comunismul ca și sistem a căzut doar atunci când au decis mai marii lumii. Și tot din romanul lui Dimovici reiese clar că sub comunism, Binele și Raul se cântăreau cu alte unități de măsură.
„Vremea trădărilor” conține numeroase pagini admirabil scrise, are un ritm alert, iar cititorii de astazi ar avea reale satisfacții dacă această carte le va ajunge în mâna.