Set Călătorie în țara literelor

32.00 lei

În stoc

Prezenta lucrare propune o strategie didactică nouă, de aplicare a metodei fonetice analitico-sintetice, în procesul de formare a capacităților de citire, scriere și comunicare orală. Această strategie ţine seama de faptul că procesul de învățare concomitentă a citirii și a scrisului este unul de cea mai mare complexitate, de aceea propune învățarea cititului cu un pas înaintea scrierii, ceea ce contribuie la dozarea echilibrată a efortului depus de elevul de clasa I. Structurată în două fascicule, lucrarea conține 10 unități de învățare, câte 5 în fiecare fascicul

Cod Produs: 1125 Categorii: , , , ,

Prima unitate propune repetarea alfabetului de tipar și a semnelor grafice (conținuturi însușite în clasa pregătitoare) și, ca achiziție nouă, însușirea mecanismului unirii sunetelor în silabe, apoi a silabelor în cuvinte și a cuvintelor în enunțuri. Practic, folosind la maximum achizițiile din clasa pregătitoare, elevii vor deprinde mecanismul citirii conștiente încă din primele săptămâni de școală. Acest demers va fi facilitat de faptul că încă nu se vor scrie literele de mână. În următoarele 4 unități, se propune consolidarea citirii conștiente, în paralel cu scrierea literelor de mână.

Cele 5 unități din fasciculul al doilea propun consolidarea, în paralel, a citirii și a scrierii, accentuându-se, acum, sarcinile de muncă intelectuală pe baza textelor propuse. Conținuturile noi sunt introduse gradat, fiind reluate sistematic pentru consolidare, și acoperă în totalitate cerințele programei în vigoare. Fiecare unitate de învățare se încheie cu o lecție de recapitulare și una de evaluare, conținutul propus pentru evaluare suprapunându-se integral peste cel predat. Textele-suport sunt alese și adaptate cu atenție, fiind creată oportunitatea exploatării valențelor formative și educative ale acestora și abordarea diferențiată.

Fiecare unitate este coerentă, abordând o temă generală și una-două subteme, care converg spre conturarea a una-două valori morale. Tematica textelor este ancorată în universul de cunoaștere al celor mici. Subiectele sunt deosebit de ofertante în ceea ce privește exploatarea din punct de vedere educativ și pot fi folosite ca puncte de plecare pentru dezbaterea unor situații din viața reală. Prin sarcinile propuse, copiii sunt invitați să conștientizeze cine sunt, să analizeze emoțiile pe care le au, să se raporteze sănătos la ceilalți, să fie motivați să învețe, să afle ce meserii le-ar plăcea să practice. Sunt abordate, de asemenea, aspecte legate de viața sănătoasă (igienă, alimentație) și de comportamentul preventiv (circulația corectă, prevenirea accidentelor casnice etc.) Exercițiile propuse oferă un cadru semnificativ pentru stimularea flexibilității cognitive și a creativității copiilor. Ei sunt încurajați să reflecteze asupra temelor în discuție, să își exprime opiniile, să își motiveze alegerile, să manifeste inițiativă și să găsească soluții originale la problemele puse în discuție.
Lucrarea este unitară din punctul de vedere al cerințelor și al sarcinilor de lucru. Este conceput ca o călătorie prin Țara Literelor, în care copiii sunt însoțiți de A-MIC, mascota manualului, cel care îi ajută cu sfaturi bune și sugestii de rezolvare. Alături de acesta, copiii se vor împrieteni cu Zâna Literelor și cu A-Mare Împărat, personaje care apar din loc în loc, oferind completări și propuneri de activități de învățare.

În concluzie, propunem un material izvorât dintr-o bogată experiență la clasă, un material care pune accentul pe latura formativă a procesului didactic, un material complex, dar nu complicat, o resursă valoroasă pentru elev, dascăl și părinte. Folosirea lui va constitui premisa unui bun început, de care depinde succesul fiecărui copil în drumul devenirii lui.

Nivel ciclu scolar

Nivel clasa

Tip carte

Editura

Editie carte

An aprobare

ISBN

Tip coperta

Autori

Anicuta Todea, Gabriela Urs, Mariana Rusu, Nicoleta Ona

Disciplina